Fericit în suferinţă...: Cuvânt de preţuire, la slujba de prohodire a învăţătorului Costache Caragaţă

extras din Caietele Tristeţii, pp. 270-271

Se întoarce „acasă" un creştin şi un dascăl, plin de roade duhovniceşti şi umane

La începutul Sfântului Post al Paştilor, în timpul de pregătire pentru orice creştin Domnul învăţător Costache Caragaţă şi-a încheiat călătoria pământească, la capătul a 96 de ani de vieţuire plină de vrednicie, de responsabilitate, de multă demnitate şi de aleasă trăire sufletească.

Călătoria vieţii sale omeneşti ne invită la multă reflecţie creştinească şi omenească aici, în spaţiul mioritic, numit de mulţi „picior de plai" şi „gură de rai".

De mic a respirat aerul pur al credinţei şi s-a hrănit cu „mierea" învăţăturii şi a cunoaşterii mergând la şcoli înalte pentru timpul său, alegând cea mai frumoasă şi cea mai grea misiune, aceea de dascăl. A ales să crească odată cu ucenicii săi, elevii, să se bucure cu ei, să desluşească împreună de pe buchiile Abecedarului şi ale cărţii de rugăciuni, Ceaslovul, tainele vieţuirii curate ţărăneşti, bucuriile tradiţiilor împărăteşti ale portului popular şi ale neîntrecutelor balade, cântece bătrâneşti, de dor şi de jale. A fredonat, toată viaţa, de aproape un secol, suferinţa, asuprirea, băjenia şi oprimarea neamului mai ales de către cei fără de Dumnezeu.

Domnul învăţător Costache Caragaţă a cunoscut personal şcoala suferinţei, a absolvit „Academia" temniţei întunecate şi s-a luminat cu rugăciunea cea fără de graniţă, imprimând pe „coala" imaculată a minţii sale agere mii de versuri, de poeme şi de rugăciuni, încât la eliberare din închisoare chipul lui îmbunătăţit şi nerevoltat purta luminile bucuriei suferinţei, cu Domnul, pe crucea neamului românesc. 270

Dumnezeu l-a învrednicit să vadă şi lacrimi de bucurie, cu tot poporul român, după 1989 şi astfel să-şi poată continua lecţia sa, către toţi cei ce l-au ascultat, o lecţie a bunătăţii!

Nu a vorbit pe nimeni de rău, nu s-a răzbunat pe chinuitori şi nu a lăsat loc urii şi mâniei să-i tulbure cugetul şi să-i întineze inima sa.

A împărtăşit tuturor, de aproape şi de departe, speranţă şi iubire şi îndeosebi credinţă în puterea iertării, după îndemnul Domnului Hristos, Cel ce Şi-a iertat răstignitorii.

Astăzi merge cu această agoniseală la Domnul iubirii, chiar în ziua pomenirii morţilor. Se întâlneşte cu iubita sa consoartă, cu toţi cei ce au suferit în temniţe, cu tot neamul său şi este întâmpinat de Domnul cu înmiresmata chemare: „Bine slugă bună şi credincioasă, intră întru bucuria Domnului Tău!"

L-am cunoscut! Mi-a scris! l-am răspuns. Ne-am bucurat de prietenie curată şi am învăţat multe de la acest Dascăl al iertării, al pocăinţei şi al bunătăţii. Scrisul său inconfundabil, drept, rotund, descifrabil, ca cel al cancelariilor domneşti, îmi rămâne ca o relicvă şi îl voi mângâia, ca pe o icoană. Îi va prelungi prezenţa sa în inima mea!

Las şi eu o lacrimă caldă să se prelingă ca o ofrandă şi-l însoţesc cu rugăciunea către Domnul, spre a-i ierta toate păcatele şi a-l primi în ceata aleşilor Săi.