Pătimirile unui învăţător
de Lucia Hossu Longin
(prefaţa volumului Caietele tristeţii, pp. 3-7)
Cred că unul dintre efectele difuzării filmelor din seria "Memorialul Durerii - O istorie care nu se învaţă la şcoală" a fost apariţia editorială a jurnalelor de închisoare.
În toţi aceşti ani de post-comunism, n-a existat o instituţie naţională - fie justiţia, fie parlamentul, fie preşedinţia -care să împartă dreptatea, să panseze răni şi să-i declare nevinovaţi pe cei ce au suportat suferinţele temniţelor, deportările şi lagărele. Doar memoriile individuale au ţinut locul, singure, unui demers al statului român şi s-au constituit în adevărate pergamente ale istoriei recente. Şi cred că au configurat lumea unor elite, a unor repere, care lipseau vieţii noastre în anii tranziţiei. Mai multe...
Caietele tristeţii - recenzie -
de Prof. univ. dr. Gheorghe Moldoveanu
„Noi n-am luptat cu armele, ci cu răbdarea. O răbdare care se afla dincolo de limitele omeneşti. Şi am putut răbda pentru că am nădăjduit.”
În seria volumelor memorialistice ce-şi propun să pună în lumină calvarul deţinuţilor politici din lagărele comuniste din România se înscrie şi cel intitulat Caietele tristeţii, semnat de dascălul apostol din Tichirişul Vrancei Costache Caragaţă. În Scurtă prefaţă la chinuitele mele memorii autorul mărturiseşte că „faptele descrise au fost căutate şi scormonite în ungherele tainice ale fenomenului memorial, după mai bine de douăzeci şi cinci de ani şi date la iveală pentru un cerc foarte restrâns de persoane şi,dacă se poate, numai familial” (p. 9). Iar titlul dat volumului nu este deloc poetic, pentru că „fiecare propoziţie exprimă durere.
Mai multe...
Mai multe...
Scrisoare de la un consătean
în urma lecturii Caietelor
extras din Caietele Tristeţii, pp. 236-237
Domnule Caragaţă,
Am petrecut, lecturând aceste amintiri, un episod dintr-un film de groază, care pentru noi, cei mai tineri, poate părea imposibil să fi fost chiar aşa, deşi realitatea, cruntă fiind, este totuşi realitate. Mai multe...
Dacă mi-ar îngădui, ar trebui să-i sărut mâinile…
(...) Nici nu vă puteţi închipui ce inimă de aur are acest Om, mic de stat, ca şi Ştefan cel Mare!... Am avut marele noroc, esenţial pentru devenirea mea, să stau un an şi jumătate în închisoarea din Aiud, într-o celulă de pe etajul al IlI-lea, cu Domnia sa. Un creştin până-n ultima fibră a existenţei umane, un om de o smerenie de neînchipuit şi de umilinţă, în sensul creştin al cuvântului, faţă de toţi ceilalţi câţi eram acolo. Mai multe...
Prof. dr. Paul Păltănea, Galaţi, 13 decembrie 2001
(Fragment din cuvântul rostit la Liceul Pedagogic „C. Negri", Galaţi, la masa festivă, după concertul de colinde al coralei „Camerata Juventus", dirijată de prof. Olga Nadoleanu, fiica învăţătorului Costache Caragaţă. Extras din Caietele tristeţii, pp. 239-240)
Cuvânt de preţuire, la slujba de prohodire a învăţătorului Costache Caragaţă
Se întoarce „acasă" un creştin şi un dascăl, plin de roade duhovniceşti şi umane. La începutul Sfântului Post al Paştilor, în timpul de pregătire pentru orice creştin. Domnul învăţător Costache Caragaţă şi-a încheiat călătoria pământească, la capătul a 96 de ani devieţuire plină de vrednicie, de responsabilitate, de multă demnitate şi de aleasă trăire sufletească. Mai multe...
P.S. Casian Episcopul Dunării de Jos, Galaţi, 10 martie 2006
extras din Caietele Tristeţii, pp. 270-271
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu