blogul învăţătorului Costache Caragaţă

învăţătorul vrâncean Costache Caragaţă este unul dintre miile de români care au pătimit în închisorile comuniste. Această pagină reproduce memoriile sale, alături de care sunt adăugate poezii memorate în închisoare, impresii ale celor care l-au cunoscut, fotografii, articole din presă, reportaje.

4 ianuarie 2013

Dacă mi-ar îngădui, ar trebui să-i sărut mâinile…


(Fragment din cuvântul rostit la Liceul Pedagogic „C. Negri", Galaţi, la masa festivă, după concertul de colinde al coralei „Camerata Juventus", dirijată de prof. Olga Nadoleanu, fiica învăţătorului Costache Caragaţă. Extras din Caietele tristeţii, pp. 239-240)


(...) Nici nu vă puteţi închipui ce inimă de aur are acest Om, mic de stat, ca şi Ştefan cel Mare!...
Am avut marele noroc, esenţial pentru devenirea mea, să stau un an şi jumătate în închisoarea din Aiud, într-o celulă de pe etajul al IlI-lea, cu Domnia sa.
Un creştin până-n ultima fibră a existenţei umane, un om de o smerenie de neînchipuit şi de umilinţă, în sensul creştin al cuvântului, faţă de toţi ceilalţi câţi eram acolo.
Reîntâlnire, după 37 de ani,
cu fostul coleg de celulă din închisoarea Aiud,
prof. dr. Paul Păltănea
(Galaţi, decembrie 2001)
Un exemplu extraordinar de probitate morală, de blândeţe, de încurajare, de trăire profundă, de transformare a suferinţei într-o stare de entuziasm şi, pentru cei mai înzestraţi, chiar de revelaţie, fiindcă această poezie scrisă de Radu Gyr şi pe care a rostit-o adineauri domnul Caragaţă („Iisus în celulă" n.n.), a fost într-adevăr o realitate: aşa s-a întâmplat prin 1945, într-o celulă din închisoarea Văcăreşti, fosta mănăstire a Văcăreştilor, distrusă apoi de Ceauşescu.
Mai devreme, domnia sa îmi mulţumea mie!... Dacă mi-ar îngădui, ar trebui să-i sărut mâinile, fiindcă, dacă într-o primă detenţie am început, în puşcărie, să devin altfel, întâlnirea din 1959 cu domnul Costache Caragaţă a fost o totală transformare, o adevărată redevenire a mea. Datorită felului de a fi pe care l-am mărturisit eu şi alţii ca mine, care au fost în detenţie în preajma domniei sale, am devenit mai buni, mai smeriţi, mai umili. Poate de la dânsul, în ceea ce mă priveşte, printre altele, am învăţat să nu mai fiu un om orgolios!...
L-aţi văzut cât de liniştit, cât de calm, cât de frumos şi, am rămas uimit când l-am reîntâlnit în seara asta, cât de tânăr este la faţă, la 90 de ani! (... )

Galaţi, 13 decembrie 2001
Prof. dr. Paul Păltănea


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu