extras din Caietele Tristeţii, pp. 270-271
Se întoarce
„acasă" un creştin şi un
dascăl, plin de roade duhovniceşti şi umane
La începutul
Sfântului Post al Paştilor, în
timpul de pregătire pentru orice creştin
Domnul învăţător Costache Caragaţă
şi-a încheiat călătoria pământească, la capătul a 96 de
ani de
vieţuire plină de vrednicie, de responsabilitate, de multă demnitate
şi de
aleasă trăire sufletească.
Călătoria vieţii sale omeneşti
ne invită
la multă
reflecţie creştinească şi omenească
aici, în spaţiul mioritic, numit de mulţi „picior de
plai" şi „gură de rai".
De mic a respirat
aerul pur al credinţei şi
s-a hrănit
cu „mierea" învăţăturii şi a cunoaşterii mergând la şcoli înalte
pentru timpul său, alegând
cea mai
frumoasă şi cea mai grea
misiune, aceea de dascăl.
A ales
să crească
odată cu ucenicii săi, elevii, să
se bucure
cu ei,
să desluşească
împreună de pe buchiile Abecedarului şi ale cărţii de
rugăciuni, Ceaslovul, tainele vieţuirii
curate ţărăneşti, bucuriile tradiţiilor împărăteşti ale portului
popular şi ale neîntrecutelor balade, cântece bătrâneşti,
de dor
şi de
jale. A fredonat, toată viaţa,
de aproape un secol, suferinţa, asuprirea, băjenia şi oprimarea
neamului mai ales de
către cei fără de Dumnezeu.
Domnul învăţător Costache
Caragaţă a cunoscut personal şcoala suferinţei,
a absolvit
„Academia" temniţei întunecate şi s-a luminat cu
rugăciunea cea fără de graniţă,
imprimând pe „coala" imaculată a minţii sale
agere mii de versuri, de poeme
şi de
rugăciuni, încât la eliberare din
închisoare chipul lui îmbunătăţit
şi nerevoltat
purta luminile bucuriei suferinţei,
cu Domnul,
pe crucea
neamului românesc. 270
Dumnezeu l-a învrednicit să vadă şi lacrimi
de bucurie,
cu tot poporul român, după 1989
şi astfel
să-şi poată continua lecţia sa, către
toţi cei ce l-au ascultat,
o lecţie
a bunătăţii!
Nu a vorbit pe
nimeni de rău, nu s-a
răzbunat pe chinuitori şi nu a
lăsat loc urii şi mâniei
să-i tulbure cugetul şi să-i întineze
inima sa.
A împărtăşit
tuturor, de aproape şi de
departe, speranţă şi iubire şi îndeosebi
credinţă în puterea iertării, după
îndemnul Domnului Hristos, Cel
ce Şi-a
iertat răstignitorii.
Astăzi merge cu această
agoniseală la Domnul iubirii, chiar în ziua pomenirii morţilor.
Se întâlneşte
cu iubita
sa consoartă, cu toţi cei ce
au suferit
în temniţe,
cu tot
neamul său şi este întâmpinat de Domnul cu înmiresmata
chemare: „Bine slugă bună şi credincioasă,
intră întru bucuria Domnului Tău!"
L-am cunoscut!
Mi-a scris! l-am răspuns. Ne-am
bucurat de prietenie curată
şi am
învăţat multe de la acest
Dascăl al iertării, al
pocăinţei şi al bunătăţii. Scrisul său inconfundabil,
drept, rotund, descifrabil, ca cel
al cancelariilor
domneşti, îmi rămâne ca
o relicvă
şi îl
voi mângâia,
ca pe
o icoană. Îi va prelungi prezenţa
sa în
inima mea!
Las şi eu o
lacrimă caldă să se prelingă
ca o
ofrandă şi-l însoţesc cu rugăciunea către Domnul, spre a-i
ierta toate păcatele şi a-l primi
în ceata
aleşilor Săi.
Familiei îndoliate
condoleanţe, consătenilor îmbărbătare şi
pomenire neştearsă din neam în
neam.
Veşnica lui pomenire!
P.S. Casian
Episcopul Dunării de Jos
Galaţi, 10 martie 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu