Scrisoare de la un consătean

în urma lecturii Caietelor
extras din Caietele Tristeţii, pp. 236-237 

Domnule Caragaţă,

Am petrecut, lecturând aceste amintiri, un episod dintr-un film de groază, care pentru noi, cei mai tineri, poate părea imposibil să fi fost chiar aşa, deşi realitatea, cruntă fiind, este totuşi realitate.

Nu ştiu cum şi de ce, dar privind încă o dată caietul dumneavoastră, astăzi 23 decembrie 1996, la prima oră a dimineţii, m-am simţit îndemnat să reiau totul de la capăt, să recitesc fiecare cuvânt şi să încerc o înţelegere a faptelor şi fenomenelor descrise în aceste zguduitoare pagini; după care am stat, m-am gândit, am chibzuit şi m-am cutremurat, punându-mi unele întrebări de genul:

- „oare cu ce au greşit aceşti oameni şi în faţa cui?"

- „cât de drepţi au fost judecătorii care au dispus asemenea pedepse?", „aveau ei tot chip de oameni sau erau cu altă înfăţişare?"

- „cui au adus foloase sau mulţumiri, satisfacţii sau mângâiere, aceste fărădelegi?"

- „oare făptaşii direcţi sau indirecţi ai ororilor la care v-au supus, vor avea ei loc în mormânt, oare după experienţele lor odioase cu viaţa şi trupurile semenilor, îi va primi pământul ţării; oare or fi fost ei botezaţi, măcar!?"...

- „oare de ce?", „oare cum?"... întrebări cu sau fără răspunsuri. vai Doamne, multe şi felurite pot fi chipurile oamenilor!...

Trecând peste asemenea întrebări retorice, sunt convins că şi Dumneavoastră aţi spus: „judecă-i Doamne, după Marea şi Sfânta Dreptate a Ta, care eşti mai presus de noi toţi" - şi cred că este bine că aţi gândit aşa!.

 Din punctul meu de vedere, prin tot ceea ce aţi îndurat în acei ani de detenţie şi cumplită persecuţie, dumneavoastră, inclusiv familiile şi cei apropiaţi completaţi, neîndoielnic, lista martirilor şi eroilor acestui neam şi ai ţării, mai mult sau mai puţin cunoscuţi sau pomeniţi. Sunt convins că filele caietului sunt prea puţine şi cuprind doar frânturi din tot ce-a fost şi-aţi pătimit! Vă rog să mă credeţi, un om simplu ca mine se bucură nespus de mult c-a aflat asemenea grozăvii pe care le-aţi trăit şi mă consider privilegiat că v-am cunoscut. Aşa cum mă consider avantajat c-am reuşit să cunosc şi să discut cu alţi asemenea oameni condamnaţi la exterminare, din Panciu, din satul meu natal Poiana, printre care la loc de cinste îl aşez pe preotul Ştefan Marcu, una dintre cele mai luminoase figuri ale Bisericii prigonite, renumit şi iubit în tot ţinutul Vrancei.

Consider că trebuie să continuaţi cu ce mai aveţi de scris, să completaţi eventual unele episoade uitate sau de care poate nici nu doriţi să vă mai amintiţi, să lăsaţi, pentru noi şi pentru cei de după noi, acele pagini de tristă amintire, de început de stăpânire comunistă şi antireligioasă din România, de care avem, azi, atât de multă nevoie (...)

Vidra - 23 decembrie 1996
Cu toată stima şi consideraţia, Fam. Raţă Ştefan